09/04/06
Fachpack 2006: Fâşii de rupere pentru cutiile de carton
Deschidere precisă, stabilitate ridicată - soluţii eficiente pentru ambalarea cutiilor din carton
Capacitatea de a deschide precis şi rapid cutiile din carton în locul potrivit fără a distruge restul pachetului sau şi mai rău, conţinutul: fâşiile de rupere ajută ca deschiderea cutiilor din carton să fie mult mai uşoară. În acelaşi timp, fac posibilă împachetarea obiectelor în mod sigur şi strâns, pentru că spre deosebire de perforaţii, fâşiile de rupere nu compromit stabilitatea cutiei.

Fachpack 2006
tesa oferă industriei de carton ondulat un sortiment complet de fâşii de rupere autocolante inclusiv trei tipuri diferite de fâşii adezive create special pentru industria de împachetat. Toate celelalte fâşii de rupere pot fi integrate în procesul de producţie fără nici o problemă şi pot fi procesate chiar şi la viteze mari de rulare.
Fâşia de rupere tesa® 53497 deosebit de rezistentă permite utilizatorilor să deschidă chiar şi cutii din carton gros fără nici o problemă. Un adeziv din cauciuc tare asigură o aderenţă puternică pe toate tipurile de material fibros ondulat şi solid. În acelaşi timp, tesa 53497® poate fi rulată fără să facă nici un zgomot. Aceasta reduce stresul cauzat de zgomot din timpul procesării. Această fâşie de rupere cu mare performanţă a fost special creată pentru deschiderea cutiilor realizate din carton ondulat şi carton solid foarte rezistent ca de altfel şi pentru plicuri cu livrare rapidă.
tesa® 51235 excelează datorită performanţei sale uimitoare de rupere, dar are o grosime mult mai mică. Această bandă, creată din suport din polipropilenă cu adeziv fierbinte topit este deci perfect potrivită pentru deschiderea cutiilor realizate din carton semi-solid sau foarte solid sau din carton ondulat cu dublu strat. Datorită elasticităţii sale mari, tesafilm® 51235 permite de asemenea deschiderea pe diagonală.
tesa® 4235 este în mod special potrivită pentru deschiderea de cartoane semi-solide şi cartoane ondulate cu dublu strat. Această bandă, realizată din film de polipropilenă cu adeziv de cauciuc, are foarte mare aderenţă la atingere şi este special creată pentru procesări automate la viteze mari de aplicare.
Colaborând îndeaproape cu fabricanţi de maşini de prim rang, tesa oferă de asemenea soluţii complete de sisteme pentru procesare şi suport tehnic şi informaţional în implementarea soluţiilor individuale pentru ambalare.